„Care” și „pe care”

„Care” și „pe care”

Vă voi oferi câteva exemple, în speranța că vă vor ajuta să vă dați seama când să folosiți corect „care” și „pe care”.

În prima propoziție, „care” este pronume relativ cu funcția sintactică de subiect.

În propoziția din a doua coloană a tabelului, „care” este tot pronume relativ, dar cu funcția sintactică de complement direct, drept care primește prepoziția „pe”. Este obligatorie folosirea prepoziției „pe” , pentru a face diferența dintre cele două valori sintactice pe care pronumele în cauză le poate primi.

Să încercăm mai simplu: pronumele „care” din prima propoziție determină cuvântul „carte”, ce este un substantiv cu funcția de subiect – prin urmare, primește funcția de subiect.

În propoziția ce-i corespunde, „cartea” are funcția de complement direct, întrucât un subiect a făcut o acțiune asupra ei (cine a citit cartea? – eu;  ce am citit? – cartea); așadar „care” primește funcția de complement direct, prin urmare nu rămâne singurel, și-și mai ia ca parteneră prepoziția „pe”.

Pronumele relative sunt mai deosebite de restul tipurilor, tocmai prin faptul că fac referire la substantiv/alt pronume/propoziție. Trebuie doar să fiți atent ce valoare sintactică are substantivul/pronumele la care acest pronume relativ, îndeosebi, face referire.