Categorie: Dificultati ale limbii romane

„Care” și „pe care”

„Care” și „pe care” Vă voi oferi câteva exemple, în speranța că vă vor ajuta să vă dați seama când să folosiți corect „care” și „pe care”. „Care” „Pe care” Cartea care stă pe masă este a Ioanei. Mașina care este parcată în fața blocului este a amicei mele. Floarea care îmi place cel mai… Continuă lectura „Care” și „pe care”

„Drept pentru care” sau „drept care”?

     Drept care și nu drept pentru care: drept care are înțelesul de ”pentru ”. Prin urmare, alăturarea drept pentru care este pleonastică. Sinonimul expresiei este „prin urmare”. Exemple: Nu am învățat pentru astăzi, drept care am luat o notă foarte mică.             Dar, dacă folosiți cuvântul „drept” în… Continuă lectura „Drept pentru care” sau „drept care”?

Propoziții cu „nu mai” și „numai”

1. Vă rog să nu mai sunați la acest număr de telefon, pentru că nu eu sunt persoana pe care o căutați. 2. Irina mi-a spus că nu mai vrea să meargă cu noi în parc. 4. Am numai cinci lei și nu-mi ajung ca să-mi cumpăr cartea de care am nevoie. 5. Așteaptă-mă numai… Continuă lectura Propoziții cu „nu mai” și „numai”

Propoziții cu „de cât” și „decât”

1. De cât timp m-am apucat de scris și tot nu am terminat. Încă mai am destul de multe pagini de umplut. 2. Nu mi-a spus nimeni de cât material este nevoie pentru modelul ăsta de rochie. Am cumpărat din ochi. 3. Decât să te uiți la televizor, mai bine să citești o carte. 4.… Continuă lectura Propoziții cu „de cât” și „decât”

Înnebuni sau înebuni? Înot sau Înnot?

Verbele/cuvintele care s-au format din sufixul „în” și un radical care începe cu litera „n” se scrie întotdeauna cu doi de „n”. ! Fiți atenți la cuvintele precum „înot”, „a înota” – acestea se scriu cu un singur „n” întrucât nu sunt formate prin prefixare, ci sunt cuvinte moștenite din limba latina (lat. „innotare”, în… Continuă lectura Înnebuni sau înebuni? Înot sau Înnot?

Englezi sau engleji? Mânzi sau mânji?

În limba română există o serie de cuvinte care fac parte din fondul vechi al limbii. Un exemplu în acest caz este și cuvântul „mânz”, care la plural se scrie și se pronunță „mânji” și nu „mânzi”. Același lucru se petrece și în cazul cuvântului: „breaz” – „breji”. În schimb, denumirile de naționalități și restul cuvintelor… Continuă lectura Englezi sau engleji? Mânzi sau mânji?

Excroc sau escroc?

Varianta correctă este escroc. Probabil cei care au tendința de a folosi varianta greșită, excroc, o fac din cauza literelor „s” și „c”, care sunt alăturate. Cuvântul în cauză se pronunță cu „sc”  și nu cu „cs” – sunet care în limba română se scrie folosind litera „x”.

Voiam sau vroiam?

Răspunsul correct este: voiam. În limba română există două verbe: „a voi” și „a vrea”. Acestea se conjugă în felul următor: Verbul „a voi” Verbul „a vrea” Pronu-me Indicativ, prezent Indicativ, imperfect Indicativ, prezent Indicativ, imperfect Eu voiesc voiam vreau vream Tu voiești voiai vrei vreai El/ea voiește voia vrea vrea Noi voim voiam vrem… Continuă lectura Voiam sau vroiam?

„A așeza”, „a înșela” și „a lăsa”: trei verbe care ne dau mici bătăi de cap

De multe ori, explicațiile nu ne ajută să înțelegem exact de ce anumite cuvinte se scriu într-un fel și nu cum am fi crezut noi. Important este să ținem minte că anumite verbe se scriu corect așa cum vă voi arăta mai jos. Și nu altfel. 1. Verbul ”a așeza” eu așez                                     noi așezăm tu… Continuă lectura „A așeza”, „a înșela” și „a lăsa”: trei verbe care ne dau mici bătăi de cap

„Frumoaso” sau „frumoas-o”? „Citește-o” sau „Citeșteo”?

Se întâmplă să vedem scris în loc de „frumoaso”, varianta „frumoas-o”. Care dintre ele este corectă? Ei bine, explicația este urmatoarea: „Frumoaso” este un substantiv în cazul vocativ, prin urmare se scrie legat. Dacă se întâmplă să aveți dubii, gândiți-vă cum l-ați scrie pe „frumosule”. Este același lucru, doar genul diferă. Pe de altă parte,… Continuă lectura „Frumoaso” sau „frumoas-o”? „Citește-o” sau „Citeșteo”?

„Mă-sa” sau „măsa”? „Frate-miu” sau „fratemiu”?

Substantiv Pronume Forma substantiv + pronume mamă mea, ta, sa (a lui/a ei) maică-mea, maică-ta/mă-ta, mă-sa/maică-sa tată miu, tu, su (a lui/a ei) taică-miu, taică-tu/tac-tu, taică-su/tat-su frate miu,tu, su (a lui/a ei) frate-miu, frate-tu/fra-tu, frate-su/fra-su soră mea, ta, sa (a lui/a ei) sor-mea, sor-ta, sor-sa bunică mea, ta, sa (a lui/a ei) Bunică-mea, bunică-ta, bunică-sa… Continuă lectura „Mă-sa” sau „măsa”? „Frate-miu” sau „fratemiu”?

Scrierea verbului „a avea” cu negație

În limba română, verbul ”a avea” care are negație se poate scrie cu sau fără cratimă (n-am – nu am). În tabelul de mai jos sunt prezentate verbele cu negație, scrise cu cratimă (doar ea ne dă bătăi de cap :p), la timpurile prezent și perfect-compus și la modul condițional-optativ (timpul prezent și trecut) pronume… Continuă lectura Scrierea verbului „a avea” cu negație

Când scriem „proprii” și când scriem „propriii”?

Cuvântul „propriu” are forma de plural „proprii”, iar forma articulată a pluralului este „propriii”. În momentul în care scriem  „Copiii proprii i-au spus verde-n-față ce credeau despre el.” – substantivul cu rol de subiect  „copiii” este articulat, iar adjectivul cu rol de atribut „proprii” rămâne la forma simplă de plural. Dar „Propriii copii i-au spus… Continuă lectura Când scriem „proprii” și când scriem „propriii”?

„Cuviincios” sau „cuvincios”?

„Cuviincios”, iar nu „cuvincios”. Cuvântul provine de la substantivul „cuviință”. CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.  (Sursa: http://dexonline.ro/definitie/cuviin%C8%9B%C4%83)